Fostul secretar de Stat al lui George W. Bush, Colin Powell, a murit la vârsta de 84 de ani, în urma unor ”complicații legate de covid-19”, a anunțat lunifamilia sa, relatează AFP.
"Suntem experți în dezvoltarea de oportunități de afaceri și/sau finanțarea lor, având expertiză din interior despre cum să accesezi programe guvernamentale de creditare/investiții în întreaga lume, programe care constituie adesea singura formă de capital pe termen lung accesibilă în Africa, America Latină, Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia, Rusia și ale state CSI", se spune în prezentarea companiei.
George H.W. Bush, cel de al 41-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, care a ocupat funcția între anii 1989 și 1993, a murit, la vârsta de 94 de ani.
Informaticianul Ștefan Micu a decis să vândă lapte de capră cu livrare la domiciliu trecând mai întâi pe la hotelul Marriott, unde le ducea în camere bogaților care veneau în București caviar cu șampanie, după care a fost chelner pentru președinții mai multor state NATO, printre care și George W. Bush.